Răzvan Lucescu își vede de treabă în Grecia, a câștigat cu 6-0 meciul de Cupă jucat ieri, dar a avut o reacție furtunoasă în momentul în care a aflat de întreruperea campionatului elen din cauza unui incident reprobabil.
Cu Aititos Spata, ultimul loc din liga a doua, hat-trick-ul lui Prijovici, „dubla” lui Karelis și golul lui Cañas l-au scutit de emoții, însă nervii au apărut la conferința de presă de după meci, când Răzvan a aflat că nu va juca meciul de mâine, cu Giannina, pentru că întrecerea e suspendată ca urmare a unui atac asupra unui arbitru: „Este incredibil ceea ce s-a întâmplat. Trăiesc de cinci ani în Grecia și, din nefericire, constat că tot mai des apar astfel de incindente grave. În fiecare sezon se oprește campionatul, nu e normal, s-a întrecut orice fel de limită. Sper ca poliția greacă să-și facă treabă și să-l aresteze pe bastardul care a făcut-o. Dar pe de altă parte, nu e de datoria mea să spun când să jucăm, Liga decide în astfel de situații”, a spus Lucescu, citat de gsp.ro.
Decizia extremă a Federației de Fotbal din Grecia vine după ce Thanasis Tzilos, arbitru internațional, a fost atacat de patru persoane în momentul în care pleca din casa pe care o deține în orașul Larissa. Potrivit presei elene, arbitrul de 33 de ani a avut nevoie de patru puncte de sutură, după ce a suferit răni la cap și gambe: „Nu vom lăsa pe nimeni să ne terorizeze. Pentru a ne arăta sprijinul față de colegul nostru, suspendăm activitățile până la noi ordine. Și ne exprimăm indignarea în ceea ce privește acest atac laș și agresiunile repetate asupra arbitrilor”, a transmis Asociația Arbitrilor din Grecia, ca urmare a incidentului care vine la doi ani de la momentul în care casa lui Tzilos fusese incendiată!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER